Despre nadejdea desarta si fuga de mandrie

    Cine nadajduieste in oameni si in lucruri, nadajduieste in desert. Nu-ti fie rusine a sluji altora pentru dragostea lui Iisus Hristos , si a trece de sarac in lumea aceasta. Nu te bizui pe puterile tale; ci in Dumnezeupune nadejdea ta. Fa ceea ce atarna de tine si Dumnezeu va sprijini a ta bunavointa. Nu te increde in stiinta ta sau in istetimea oricarui muritor; ci nadajduieste spre darul lui Dumnezeu, care inalta pe cei smeriti si rastoarna pe cei mandri.
   2 Nu te lauda intru bogatii, daca le ai, nici in prieteni, ca sunt puternici ; ci in Dumnezeu care da toata averea si doreste a Se da si pe Sine pe deasupra. Nu te mandri intru marimea sau frumusetea trupului tau, caci iata o mica boala il poate strica si sluti. Nu te ingamfa ca ai duh sau vreo indemanare , ca sa nu te facu neplacut lui Dumnezeu, al Caruia este tot ce ai tu bun de la natura.
   3 Nu te socoti pe tine mai bun decat altii, ca nu cumva, inaintea lui Dumnezeu, care vede ce este in om , sa fi mai rau decat altii. Nu te trufi pentru faptele tale cele bune , caci judecatile lui Dumnezeu sunt deosebite de ale oamenilor. Lui adeseori nu-I place ceea ce le place oamenilor. Iar daca cu adevarat ai ceva mai bun in tine, socoteste ca altii sunt si mai buni ca sa ramai in smerenie. Socotindu-te pe tine mai prejos decat altii nu pierzi nimic , pierzi insa foarte mult, crezandu-te pe tine mai presus macar decat unul. Unde este smerenie, acolo este si pace;iar in inima mandrului , manie si zavistie.

                                                                          GANDIRE

    Privind slabiciunea omului , nestatornicia vietii sale, suferintele de care este inconjurat din toate partile, intunecumile mintii sale, nesiguranta viontei pornita spre rau din tineretile sale, este de mirare ca intr-o creatura atat de nenorocita sa se poata ridica o mandrie atat de mare. Si cu toate acestea , mandria este urzeala chiar a naturii noastre degradate. Dupa parerea unui parinte al Bisericii , mandria ne desparte de intelepcuine; trebuie sa voim noi insine binele nostru, dupa cum Dumnezeu este El Insusi binele Sau: atata nebunie e in crima ! Omul atunci se uita la sine si se admira in ceea ce se deosebeste de ceilalti si isi mareste in fata propriilor sai ochi, insusirile corpului, ale sufletului, ale ale nasterii, ale averii, ale insusu Harului, abuzand astfel, totodata, de darurile Creatorului si ale Rascumparatorului. O, cat de grozava este aceasta neoranduiala  si cat trebuie s ne infricosam , cand descoperim in noi un simtamant de zadarnica placere, sau cand ni se intampla a ne prefera unuia din fratii nostri! Sa ne amintim adeseori de fariseul din Evanghelie, de falsa sa pietate , de dispretul sau penrtu vamesul, care s-a dus mai indreptat la casa sa, pentru smerita marturisire a nenorocirii sale si sa zicem din adancul inimii cu acesta: ,, Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosul!" (Luca XVIII, 13 )



    URMAREA LUI HRISTOS
   ED. BUNA VESTIRE,  1996