Oricand omul pofteste ceva, fara randuiala, indata se tulbura intru sine. Mandrul si avarul niciodata nu au pace; saracul si cel smerit cu duhul insa traiesc in belsug de pace. Barbatul, care insa nu e mort desavarsit poftelor sale, lesne este ispitit si mai lesne biruit de cel mai mic lucru pamantesc. Cel slab cu duhul, si oarecum trupesc si robit carnii, greu se poate slobozi desavarsit din lanturile pooftelor lumesti. Pentru aceasta, adesea, el este trist cand trebuie sa se infraneze, si usor se supara cand cineva il impiedica de la implinirea placerilor lui.
Dar, dupa ce a dobandit ce a poftit, indata este batut greu de cuget, pentru ca a urmat poftei sale, care nu l-a apropiat cu nimic de pacea, pe care a cautat-o. Asadar, nu slujind ca un rob patimilor sale, ci luptandu-se impotriva lor ca un viteaz, aflii adevarata pace a inimii. Asadar, nu este pace intru inima omului trupesc, nu este in cel ce o cauta in lucrurile din afara; ci locuieste in barbatul evlavios si duhovnicesc.
Gandire
,, Un jug greu apasa peste fiii lui Adam" , zice Eclesiastul (XLVI), obositi neincetat de poftele naturii corupte. Daca cad, intristarea, tulburarea, amaraciunea, mustrarea de cuget, cuprind indata sufletul lor. ,,Ingamfat inca din adancul nelegiuirii, nelinistit si obosit de mine insumi", zice Fericitul Augustin, istorisind neoranduielile tineretii sale, ,, ma duceam departe de Tine, Dumnezeul meu, prin cai semanate cu dureri sterpe!" (Confes. Cartea II, Cap. II). Pe om il costa mai mult de a se supune patimilor sale, decat de a le invinge; si, daca lupta contra patimilor e grea, o pace nespusa este fructul ei. Sa chemam deci pe Domnul in ajutorul nostru in aceasta sfanta lupta. Sa nu ne temem de munca ei, caci va fi scurta astazi, maine, si apoi odihna vesnica!
URMAREA LUI HRISTOS, ED. BUNA VESTIRE, BACAU, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu